Istoricul Gazetei Matematice
FENOMENUL GAZETA MATEMATICĂ LA 110 ANI
O (posibilă) istorie despre fapte şi oameni
de Mircea Trifu
„…În jurul Gazetei Matematice s-a desfăşurat o activitate extraordinară, cu un ritm regulat şi un caracter diferit de al oricărei alte publicaţii periodice. Încetul cu încetul s-a format o atmosferă unică în felul ei, nu numai ştiinţifică, dar şi morală şi cu aspecte neaşteptate“.
Gh. Ţiţeica
Începuturile. Ctitorii. Perioada eroică.
În ziua de 4 Octombrie 1894, în casa de pe strada Manea Brutaru (azi General C. Budişteanu) nr. 14 din Bucureşti – casa s-a păstrat până azi – „…într-o odăiţă, cea mai apropiată de stradă, din partea din stânga, în fundul curţii…“, cum îşi amintea unul dintre participanţi, se găseau inginerii Victor Balaban, Vasile Cristescu, Ion Ionescu, Mihail Roco şi Ioan Zottu. La adresa amintită se aflau birourile centrale ale Serviciului pentru construcţia liniei ferate Feteşti – Cernavodă de sub conducerea ing. Anghel Saligny, iar cei cinci erau angajaţi ai acestui serviciu. Odăiţa cu pricina era „biroul“ lui V. Cristescu. Toţi erau tineri absolvenţi – doi dintre ei, din acel an, iar ceilalţi de un an sau doi înainte – ai Şcolii de Poduri şi Şosele (viitoarea Şcoală Politehnică) din Bucureşti. Se pornise o discuţie aprinsă despre rezultatele slabe obţinute de candidaţi la examenul de admitere din septembrie al aceluiaşi an, examen la care Ion Ionescu tocmai participase, ca supraveghetor, la proba scrisă.
Cauzele acelui eşec vor fi fost mai multe, dar una era invocată, cu deosebire: lipsa unei reviste româneşti de matematică. Vasile Cristescu mărturisea că s-a putut pregăti serios pentru examenul de admitere folosind revista ieşeană Recreaţii ştiinţifice, care, din păcate, a avut o viaţă scurtă (1883 – 1888).
După dispariţia Recreaţiilor, mai rămâneau doar două-trei reviste străine, Mathesis, care apărea la Gand, fiind una dintre ele, la care colaborau V. Cristescu şi Ion Ionescu.S-a propus înfiinţarea unei reviste de matematică „… de care să profite elevii liceelor noastre“, dar principalul obstacol rămânea lipsa banilor. Se mai adăugau temerile legate de indiferenţă, de lipsa de materiale originale şi multe îndoieli…
Important este, pentru istoria învăţământului şi ştiinţei matematice româneşti, că acea zi s-a încheiat cu o hotărâre: „…să căutăm zece persoane care să vrea să dea sumele necesare pentru apariţia revistei în primul an, iar toate veniturile acelui an să se capitalizeze, pentru a se garanta publicarea (revistei, n.n) în anii următori, când unul sau mai mulţi din cei zece nu ar voi să mai dea sumele necesare… dacă nu s-ar găsi alţii cari să-i înlocuiască“, cum îşi va aminti Ion Ionescu mai târziu. Sumele de care este vorba mai sus au fost stabilite, la început, la 20 lei (aur) pe lună, de persoană, dar, după discuţii cu mai mulţi tipografi, s-a ajuns la 15 lei (aur). Erau mulţi bani, mai ales pentru tinerii aflaţi la începutul carierei, a căror „…curbă a casei stătea totdeauna în regiunea negativă“, după cum glumea, amar, Ion Ionescu.
Discuţiile au continuat şi în alte zile, argumentele pentru înfiinţarea revistei se înmulţeau… Istoria n-a păstrat coordonatele zilei în care Victor Balaban a propus – şi ceilalţi au aprobat – ca revista să se numească Gazeta Matematică. Rămânea constantă hotărârea celor cinci… de a mai găsi încă cinci!
Pe la mijlocul anului următor Declaraţia, care începea cu: „Subsemnaţii, ne obligăm pe noi înşine şi unii pe alţii…“ mai era semnată, în ordine, de inginerii Emanoil Davidescu, Mauriciu Kinbaum, Nicolae Niculescu şi Tancred Constantinescu, de aceeaşi vârstă cu primii cinci şi tot absolvenţi ai Şcolii de Poduri…
Luna august îl aduce pe ultimul redactor: Andrei G. Ioachimescu, fost coleg cu V. Cristescu, proaspăt sosit de la Paris, după un stagiu de specializare (folosit şi pentru a obţine o licenţă în matematici). Se stabilesc responsabilii cu apariţia primului număr (V. Cristescu), cu administraţia şi casieria (I. Zottu), cu redactarea Programului Gazetei (M. Roco).
Coperta primului număr al Gazetei Matematice
Dar, la sfârşitul lui august, „naşul“ Gazetei, V. Balaban, se îmbolnăveşte grav, fără speranţă de vindecare. Nu-i va fi dat acestui entuziast fără leac să-şi vadă visul împlinit. Va muri – neverosimil şi nedrept – la 25 de ani, împlinind, parcă, o mai veche credinţă care vine dinspre mănăstirea Argeşului şi de mai departe, că: la temelia unei mari construcţii stă o viaţă de om!
Este înlocuit în redacţie cu Constanţa Pompilian, proaspătă licenţiată în matematici la Bucureşti şi Paris.
La 14 septembrie 1895, 15 locomotive de mare tonaj traversează, în uralele mulţimii, cei patru km ai podului de la Cernavodă, cea mai mare construcţie de acest gen din Europa acelor vremuri, având încorporat în el sută la sută inteligenţă românească.
O zi mai târziu, odată cu începerea anului şcolar, apare primul număr al Gazetei Matematice, cu acelaşi procent de inteligenţă autohtonă! Aplauzele au venit (mult) mai târziu …
Răsfoiesc cu emoţie cele 16 pagini ale primului număr al Gazetei … După „Introducere“, semnată Redacţia (de fapt, autorul este M. Roco), în care se arată că: „… scopul acestei reviste este : 1) Publicarea de articole originale de matematici. 2) Dezvoltarea gustului pentru studiul acestei ştiinţe şi al cercetărilor originale…“, sunt publicate patru articole (două semnate de I. Ionescu, şi câte unul, de A.G. Ioachimescu şi V. Cristescu) şi 13 probleme (câte şase semnate de I. Ionescu şi V. Cristescu şi una de A.G. Ioachimescu).
Primul articol este al lui A.G. Ioachimescu : „Suprafaţa şi volumul produs prin rotaţia unui cerc sau poligon regulat, ce se învârteşte în jurul unei drepte oarecare din planul său“, iar prima problemă, a lui I. Ionescu: „Să se afle două numere întregi aşa ca suma lor către cel mai mare să fie ca diferenţa lor către cât“.
Este dată şi componenţa Redacţiei. Numele lui V. Balaban nu apare! Nu vom şti niciodată motivaţia dureroasă a acestei omisiuni!
Numerele următoare ale Gazetei vor avea 24 pagini: se primesc şi se publică soluţiile problemelor propuse. Primul colaborator din afara redacţiei este C. Popovici, elev în clasa a VII-a la Liceul Naţional din Iaşi, viitorul profesor de astronomie la Universitatea ieşeană, al doilea, C.S. Stănculescu, viitor inginer, al treilea, Gh. Ţiţeica, viitor „… primul doctor, primul profesor universitar şi primul academician al Gazetei Matematice…“.
Prima notă matematică originală apare mai târziu, în 1901, Asupra unei sumări de serii şi este semnată de T. Lalescu.
Gh. Ţiţeica, absolvent din acel an al Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti, vede revista expusă în vitrina librăriei „Müler“ din Pasajul Român şi se grăbeşte să şi-o procure, iar la 1 noiembrie 1895 devine membru al redacţiei. Va rămâne în această „funcţie“ toată viaţa.
Vor urma A. Davidoglu (1902), C. Popovici (1903), Traian Lalescu (1905), N. Abramescu (1907). De fapt, până în 1909 inclusiv, în redacţie erau înscrişi 31 de membri, dar, la sfârşitul anului mai figurau doar 22, ceilalţi 9 fiind fie retraşi, fie decedaţi.
Din motive lesne de înţeles, primele patru numere ale Gazetei se tipăresc la „Tipografia Populară“, nepregătită pentru a tipări texte matematice, dar mai ieftină. Celelalte numere din primul an vor fi tipărite, la acelaş preţ, la Tipografia Curţii Regale „F. Göbl & Fiii“. Ion Ionescu menţionează numele tipografului Iordan Mihăilescu, care punea suflet şi pricepere în tipărirea la timp şi corect a revistei şi care şi-a adăugat pe cartea sa de vizită sintagma: „Lucrătorul Gazetei Matematice“.
Tirajul Gazetei a fost modest în această perioadă. În primul an au existat 144 abonamente, costul unui abonament fiind de 6 lei pe an. Acestea au acoperit în procent de 50% cheltuielile. Diferenţa s-a completat din banii redactorilor: taxa de înscriere, de 300 lei (aur) şi cotizaţia, de 155 lei (aur), (aceasta a scăzut cu vremea către 60 lei).
După primul an, din cei 1729 lei (aur) strânşi de la redactori, la care se adaugă suma obţinută prin vânzări şi scăzând cheltuielile a rezultat un „excedent“ de 884 lei (aur), care a fost capitalizat, conform hotărârii iniţiale. Această sumă a crescut la aproximativ 7000 lei către 1909 şi constituia un „fond de rezervă“. Menţionăm că Gazeta nu a fost, cel puţin în prima jumătate de veac, o afacere rentabilă din punct de vedere material. Niciodată vânzările nu au acoperit cheltuielile. Trebuie să adăugăm munca dezinteresată a redactorilor şi devotamentul lor cu totul fără seamăn pentru a putea „explica“, măcar parţial, apariţia, lună de lună, a Gazetei Matematice, şi „rentabilitatea“ ei, de o cu totul altă natură…
În anul 1901 revista inaugurează colecţia Biblioteca Gazetei Matematice cu publicarea volumului „Culegere de probleme de aritmetică, algebră, geometrie şi trigonometrie“, autori I. Ionescu, A. Ioachimescu, Gh. Ţiţeica, V. Cristescu, care va cunoaşte mai multe ediţii.
„Stâlpii Gazetei Matematice“
Şi totuşi, în anul 1904, un profesor de matematici, membru al Redacţiei, depăşit de greutăţile materiale – salariile funcţionarilor publici se reduseseră drastic, cotizaţiile se încasau cu greutate – a propus, nici mai mult nici mai puţin, desfiinţarea Gazetei, împărţirea între redactori a capitalului strâns – puţin peste două mii de lei – şi … a cărţilor din bibliotecă! Declaraţia de desfiinţare a fost semnată de o parte dintre redactori, în marea majoritate a cazurilor semnăturile lor obţinându-se prin rea credinţă. Cei care nu semnaseră lansează o contradeclaraţie, prin care se arată că a sosit momentul clarificărilor sincere, că cei care nu vor să meargă mai departe sunt liberi să se retragă, iar cei care rămân să susţină, moral şi material, Gazeta, s-o facă la fel ca până în prezent. Răspunsurile scrise ale redactorilor s-au păstrat. Unele sunt memorabile: „Am dat cât am putut, dau cât pot şi voi da cât voi putea din timpul şi activitatea mea pentru Gazeta noastră“ (A. Davidoglu, A.G. Ioachimescu, Gh. Ţiţeica); „…Declar că chiar dacă s-ar dizolva actuala formaţiune pentru publicarea Gazetei Matematice, voi face totul ce mi-ar sta în putinţă pentru ca, fără nici o întârziere, să se înjghebeze o alta“ (I. Ionescu). Cei care nu au răspuns în scris au fost consideraţi retraşi. Al 10-lea an al Gazetei va începe cu 14 redactori …
Societatea Gazeta Matematică. Casa Gazeta Matematică. (Perioada 1909 – 1949)
S-a văzut că organizarea „patriarhală“ a Gazetei era vulnerabilă, aceasta putând fi ameninţată şi din interior – anul 1904 a fost un exemplu – dar şi din exterior. Capitalul strâns cu atâta trudă şi atâtea renunţări trebuia pus cumva la adăpost.
În ultima zi din august 1909, la o şedinţă a redacţiei ţinută la via lui Ion Ionescu, la Valea Călugărească, s-a hotărât înfiinţarea Societăţii Gazeta Matematică. O notiţă pe numărul din septembrie al revistei anunţa: „Cu începere de la 1 septembrie 1909 Redacţia Gazetei Matematice a fost transformată în Societate…“, iar pe pagina a 2-a se publica lista membrilor Societăţii.
Au fost întocmite Statutele Societăţii, cuprinzând 25 de articole. Art. 7 prevedea: „Nu există decât o categorie de membri: membri activi“, iar Art. 24: „Societatea se va dizolva când membrii ei nu vor fi scos Gazeta Matematică în timp de 3 luni, fără motive temeinice“.
Adunarea Deputaţilor aprobă proiectul de lege privind înfiinţarea Societăţii la 5 aprilie 1910, cu 65 bile albe şi 3 bile negre, iar Senatul, la 27 noiembrie 1910, cu 45 de bile albe şi una neagră. Era de mirare rezultatul votului în cele două Camere, având în vedere „… câtă lume este certată cu matematica încă de pe timpul când o învăţau ca şcolari!“, comentează, cu bonomie şi haz, Ion Ionescu. În şedinţa de la Senat, marele Spiru Haret face prima apreciere „cu greutate“ a Gazetei: „… a contribuit mai mult decât orice altă instituţiune pentru dezvoltarea şi întărirea învăţământului matematicilor“.
Societatea Gazeta Matematică îşi începe activitatea cu 21 membri, dintre care 12 ingineri, unii dintre ei fiind şi profesori, de regulă la Şcoala de Poduri şi 9 profesori, majoritatea la universităţile din Bucureşti, Iaşi şi Cluj. Numărul lor creşte, ajungând până la intrarea României în război (1916) la 49.
După înfiinţare, Societatea era condusă, ca şi revista, de 2 delegaţi desemnaţi (aleşi) şi de un casier, care era, de fapt, administratorul revistei. Celorlalţi membri li s-au distribuit sarcini pe probleme. Astfel, exista un delegat pentru convocarea bilunară a redactorilor, un delegat pentru primirea şi repartizarea manuscriselor (de regulă, cu domiciliul în Bucureşti), un delegat pentru tipărirea revistei, mai mulţi delegaţi pentru cercetarea notelor, articolelor, recenziilor şi problemelor primite şi redactarea celor rezolvate. Pentru fiecare ramură a matematicii existau delegaţi speciali: delegat pentru aritmetică, delegat pentru geometrie etc. Raportor pentru concursuri a fost mereu Gh. Ţiţeica.
Numărul de pagini al revistei creşte şi el, la 32 şi mai apoi la 40, în 1912. În acelaşi an numărul de abonamente ajunge la 410, preţul unui abonament fiind de 7 lei.
Cuprinsul Gazetei se îmbogăţeşte cu noi rubrici, de la Articole, Note matematice, Chestiuni de examen, Bibliografii, la Cereri, Diverse, Probleme rezolvate, Probleme propuse, Rubrica rezolvitorilor. Sunt cuprinse aproape toate domeniile matematice: aritmetica şi teoria numerelor, algebra, geometria (sintetică, analitică, diferenţială, descriptivă), trigonometria, analiza etc. O statistică arată că geometria a fost, de departe, domeniul predilect al autorilor de articole.
Rubrica Exerciţii conţinea probleme mai uşoare, în mare parte originale, ale căror soluţii nu erau publicate.
După apariţia ultimului număr din anul XXI (al Gazetei) începe Primul război mondial. Din anul următor apar la Bucureşti numai primele două numere, ocuparea oraşului de către trupele germane şi distrugerea tipografiei fac imposibilă apariţia revistei. În decembrie 1917, la locuinţa lui T. Lalescu din Iaşi se hotărăşte tipărirea revistei în capitala Moldovei, la tipografia „H. Goldner“, unde majoritatea lucrătorilor erau bătrâni şi infirmi. Ca să-i stimuleze la tipărirea Gazetei, T. Lalescu şi V. Teodoreanu le aduceau alimente din… raţiile proprii !
Numărul de pagini pe număr se micşorează şi apar disfuncţionalităţi mari în apariţia revistei: numărul din decembrie 1916 apare în aprilie 1917, iar nr. 3 din vol. XXII apare la sfârşitul războiului! Şi conţinutul articolelor este altul. Se scriu articole de balistică sau de aplicaţii ale matematicii în ştiinţele militare. Numărul 1 din vol. XXIII este deschis de vibrantul articol „Către ostaşii români“ şi este dedicat soldaţilor aflaţi în prima linie (Gazeta avea autorizaţia de a fi distribuită pe front).
Şedinţele redacţiei se ţin regulat, sub preşedinţia venerabilului profesor C. Climescu, iniţiatorul Recreaţiilor ştiinţifice.
Războiul a dus la pierderea multor colaboratori. Refacerea revistei se face treptat şi cu greutate. În anul 1929, o nefericită reformă a învăţământului distruge liceul trifurcat al lui Haret, făcând să dispară secţia reală. Nivelul cunoştinţelor de matematică ale elevilor scade dramatic. În anii 1930-31-32 nu se ţin concursurile Gazetei din lipsă de candidaţi!
Revista ajunge la numărul record de 610 pagini anual, dar diferenţa dintre conţinutul ei şi cel al programei şcolare se măreşte simţitor.
Coperta primului număr al Suplimentului cu exerciţii
Aflat, ca preşedinte al comisiei de bacalaureat la un liceu craiovean, Gh. Ţiţeica, alarmat de nivelul scăzut de cunoştinţe al elevilor, propune apariţia unei publicaţii lunare adresată exclusiv elevilor de liceu. „Sesizarea Ţiţeica“, cum o numeşte dl. prof. Al. Popescu Zorica, este preluată de O. Ţino, care scoate, chiar cu împotrivirea de la început a lui Ion Ionescu, Gazeta Matematică – suplimentul cu exerciţii începând cu septembrie 1934, cu nouă numere pe an (nu apare în vacanţa de vară).
După patru decenii, istoria se repetă: şi Gazeta şi Suplimentul apar în urma unor examene cu rezultate alarmante!
Suplimentul conţine numai exerciţii propuse, exerciţii rezolvate şi numele rezolvitorilor, o „prelungire“ mai amplă a rubricii Exerciţii din Gazetă.
Materialul prezentat este structurat pe clase şi distribuit în funcţie de programa şcolară. Succesul este imediat, aducând Societăţii un venit de 30.000 lei. În timpul primului război mondial Gazeta Matematică a ştiut „…să poarte nestinsă numai o candelă din care să se poată aprinde mai târziu focurile sacre ale cugetărilor abstracte în România viitoare“.
Încă de prin anii 1920 se preconizează construcţia unui local al Gazetei Matematice. N. Nicolescu donează primii 500 lei în acest scop. Trei ani mai târziu Traian Lalescu propune lui Tancred Constantinescu, pe atunci Director General al Căilor Ferate, să doneze o parcelă dintr-un loc de lângă Gara de Nord pentru construcţia localului.
În anul 1924 se publică în Monitorul Oficial următoarele:
„Ferdinand I, Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României, la toţi de faţă şi viitori, sănătate: Corpurile legiuitoare au votat şi adoptat şi Noi sancţionăm ce urmează:
Lege.
Articol unic. – Se ratifică înaltul decret regal Nr. 3714 din 20 iulie 1923, prin care direcţiunea generală C.F.R., Casa Muncii, este autorizată a ceda în mod gratuit Societăţii Gazeta Matematică parcela din Calea Griviţei nr. 158-60 în suprafaţă de 250 mp., pentru a-şi construi local, care să servească drept sediu al Societăţii.
Această lege s-a votat de Adunarea deputaţilor în şedinţa dela 29 fevruarie anul 1924 şi s-a adoptat în unanimitate de 98 voturi.
Această lege s-a votat în Senat în şedinţa dela 10 Martie anul 1924 şi s-a adoptat cu majoritate de şasezeci şi opt de voturi, contra nouă (…).
Promulgăm această lege şi ordonăm ca ea să fie investită cu sigiliul Statului şi publicată în Monitorul Oficial.
Dat în Bucureşti, la 4 aprilie 1924, Ferdinand“
La fondurile strânse până atunci se adaugă 1 milion de lei daţi de la M. Manoilescu, subsecretar de stat la Finanţe, din fondurile culturale. Suma obţinută, plus dobânzile aferente, este suficientă pentru a construi parterul şi primul etaj al blocului de pe Calea Griviţei, nr. 158 (144 în prezent), care se va numi Casa Gazetei Matematice.
Pentru celelalte etaje se face angajament de coproprietate cu Casa Pensiilor a Tramvaelor Comunale Bucureşti. Ing. Aurel Ioanovici, membru al Societăţii, se oferă să facă lucrarea în cost. (O va face sub preţul stabilit, adăugând mobilier, lămpi, perdele … Drept „pedeapsă“, este ales membru în Delegaţia Societăţii şi sărbătorit la restaurantul „Modern“. Ion Ionescu face constatarea că: „… este prima dată când cineva, care îşi face casă, dă o masă în cinstea antreprenorului“).
Începută în septembrie 1933, este terminată în august 1934, iar în 27 ianuarie 1935, într-o duminică, este inaugurată. Sunt de faţă toţi cei patru „stâlpi“ ai Gazetei. „…Dintre toate problemele propuse în Gazeta Matematică n-a fost niciuna mai grea, mai frumoasă şi mai interesantă decât problema Casei Gazetei Matematice“, remarca Gh. Ţiţeica cu acest prilej.
Cu construcţia Casei, perioada „nomadă“ a Societăţii şi, implicit, a Gazetei, ia sfârşit. La noua adresă vin plicurile cu articole şi probleme din toată ţara, se înjghebează o frumoasă bibliotecă matematică, se ţin şedinţele bilunare ale redacţiei. Dar vremurile vor aduce alte – nedorite – schimbări…
În 1950, Statul (de atunci) a preluat în mod abuziv, cu violenţă chiar, acest imobil, fără nici o formalitate. Biblioteca s-a risipit, ca fumul, nu se ştie unde…
Casa Gazetei Matematice
Calea Griviţei 158 (144)
Statul (de acum) n-a făcut nimic ca să îndrepte nedreptatea. Ba, dimpotrivă! După 1990, în mod abuziv, etajul I a fost vândut unor persoane particulare. Un dosar, de-acum prăfuit, aşteaptă, în arhivele Primăriei Capitalei, soluţionarea…
Este locul aici să amintim despre o moştenire testamentară, donaţie a lui Ion Ionescu, decedat în 17 septembrie 1947. În testamentul său se stipulează că „…Averea mea se compune din casele mele din Bucureşti, Str. Răsuri nr. 25, pe care le-am cumpărat…în 1938. Aceste case le las în plină proprietate şi fără nici o sarcină, Societăţii Gazeta Matematică, cu dorinţa expresă de a se înfiinţa în ele o sală de lectură ştiinţifică pentru elevii liceelor din Bucureşti…“ După ce se precizează care camere din casă vor fi afectate pentru lectură, în testament se continuă: „Actualul dormitor cu dependinţele casei…le las unui membru al Gazetei Matematice, care să se oblige a îngriji de sala de lectură şi care să nu aibă copii, care să umble prin acele săli…“. Etajul şi magazia sunt prevăzute, gospodăreşte, pentru închiriere, de unde să provină venituri pentru impozite, taxe, întreţinere, iluminat şi încălzit. „Casa de citire Ion Ionescu“ chiar a funcţionat până în 1949 – 1950, când, în acelaşi fel ca şi localul din Calea Griviţei, trece în proprietatea statului. În 1997 Societatea reuşeşte să obţină casa înapoi, deteriorată şi cu chiriaşi cu tot, care stau şi acum în ea, cu forme legale…
Anul 1935 este anul primului mare jubileu al Gazetei Matematice. Apare – cu 4600 lei strânşi de la redactori – volumul omagial „Gazeta Matematică, 1895-1935, Istorie - învăţăminte“, – cel de al 11-lea volum din colecţia „Biblioteca Gazetei Matematice“ – în care Gh. Ţiţeica, Ion Ionescu, A. Ioachimescu, Al. Bunescu, I. Chitulescu, I. Linteş, C. Ionescu-Bujor, C. Mateescu, O.N. Ţino, Gr. Zapan, I. Buşilă şi G. Buicliu fac o amplă şi exactă radiografie a „fenomenului Gazeta Matematică“, stabilind, cu precizie, tact şi… modestie, rolul revistei în crearea şi dezvoltarea şcolii matematice româneşti. Gh. Ţiţeica scria, cu acest prilej, că şcoala românească este produsul mai multor factori: înfiinţarea celor două universităţi (Iaşi şi Bucureşti), crearea Şcolii de Poduri şi Şosele, apariţia primilor doctori în matematică de la Paris (S. Haret, C. Gogu, D. Emmanuel), şi apariţia celor două reviste: Recreaţii ştiinţifice şi Gazeta Matematică. Cea din urmă, care a reuşit să treacă prin vitregia vremurilor, a provocat răspândirea unei culturi matematice elementare temeinice, pe care se putea clădi în continuare. La succesul pe care 1-a avut, la timpul său, reforma lui Haret cu secţia reală a liceului, a contribuit, în mod hotărâtor, şi Gazeta Matematică.
Tot în volumul jubiliar din 1935 se relevă rolul Gazetei în dezvoltarea activităţii inginereşti în România. Din cei 174 de membri ai Societăţii Gazeta Matematică nominalizaţi în tabelul din Nr. 1 al volumului XLI, 113 sunt ingineri, iar până la acea dată apăruseră în revistă 78 de articole cu aplicaţii directe în inginerie.
Maiorul I. Linteş scrie un documentat articol despre rolul Gazetei Matematice în formarea militarilor. Au fost, în cei 40 de ani, colaboratori ai revistei – autori de articole sau propunători sau rezolvitori de probleme – 36 de generali, 75 de colonei, alţi 208 ofiţeri, cu grade mai mici.
Nici al doilea război mondial nu opreşte apariţia Gazetei.
În anul 1945 Gazeta Matematică îşi sărbătoreşte semicentenarul în condiţii mai austere. Apare volumul omagial „Gazeta Matematică (decada a 5-a). Istoric-învăţăminte“ (286 pagini), se bat 502 medalii de argint şi bronz, se emit 400000 de mărci poştale dedicate acestui eveniment. Se organizează, de asemenea, o expoziţie de carte matematică la Institutul de Statistică din Bucureşti. Despre semicentenarul Gazetei se aminteşte şi în amfiteatrul „Spiru Haret“ al Facultăţii de Matematică din Bucureşti, unde se deschide, la 28 octombrie 1945, al 3-lea Congres al Matematicienilor Români.
La slujba de pomenire pentru cei dispăruţi în timpul războiului, ţinută la Biserica Albă din Bucureşti cu o zi înainte, participă, din partea Societăţii: D. Pompeiu, M. Nicolescu, Petre Sergescu, A. Stan, N. Ciorănescu, G. Simionescu, V. Alaci, Al. Bunescu, G. Buicliu, N. Abramescu, C.I. Ţiu.
În numărul din 15 septembrie 1945 al Gazetei a apărut un amplu articol al generalului G. Buicliu. La acea dată, din cei zece întemeietori ai Gazetei mai erau în viaţă Ion Ionescu şi Tancred Constantinescu.
La sfârşitul acestei perioade, în Gazetă au apărut peste 1000 de articole şi aproximativ 6600 de probleme, dintre care, peste 5000 cu soluţii publicate în paginile revistei.
Cutremurul social care se produce acum va duce la restructurarea majoră a învăţământului românesc. Reforma învăţământului din 1948 obligă pe toţi elevii de vârstă şcolară să frecventeze şcoala. Gazeta Matematică se pregăteşte să devină revista sutelor de mii de elevi, a profesorilor lor, o revistă de masă.
Premiile şi concursurile Gazetei Matematice
Despre premiile şi bursele gestionate de Gazeta Matematică vreau să amintesc câteva şi să mă opresc, cu deosebire, la unul anume.
Primul premiu s-a numit Premiul H. Capriel şi a fost înfiinţat de către colegii de şcoală ai inginerului; avea o valoare de 250 lei (după 1921, de 500 lei) şi se acorda studenţilor pentru cea mai bună lucrare de matematici superioare publicată în Gazetă. S-a acordat, succesiv, lui Şerban Gheorghiu (Universitatea Bucureşti), T. Tănăsescu (Şcoala Politehnică Bucureşti) şi Tiberiu Popoviciu (Universitatea Cluj).
Premiul V. Conta, în valoare de 200 lei, se acorda pentru cel mai bun articol de filosofie matematică sau de matematici pure. L-au primit, printre alţii, D.V. Ionescu, Gr. Zapan, Miron Nicolescu.
Premiul V. Cristescu, înfiinţat de Gazeta Matematică în memoria ilustrului său membru fondator, se acorda pentru cel mai bun articol din geometria triunghiului sau trigonometrie. A fost acordat o singură dată, lui N.N. Mihăileanu, (de fapt, premiul a fost creditat de Gheorghe Miron şi Al. Nicolescu, „sub acoperire“).
Un anonim acordă o bursă de 12.000 lei pentru un student meritoriu de la facultatea de matematici, colaborator al Gazetei. A fost primită de studentul Gh. Mihoc.
O altă bursă o acordă A.G. Ioachimescu pentru un student care face studii de matematică în străinătate. Bursa este primită de D.V. Ionescu.
Fondul Anghel Saligny are o istorie aparte. Fiind o vreme şi suplinitor al lui Anghel Saligny la catedra de poduri, Ion Ionescu a refuzat în mod repetat să primească bani pentru această muncă – aproximativ 13750 lei – „…întrucât legea cumulului nu permite ca cineva să aibă o funcţiune şi două catedre şi ceea ce nu este permis a se face pe faţă nu este bine să se facă în mod oricât de bine deghizat“ …! Aşa că se adresează Societăţii, şi cum suma provenea de la un fond votat de Cameră, propune înfiinţarea Fondului Anghel Saligny pentru tipărirea de cărţi de matematici aplicate sau cu cuprins tehnic! (Să nu se confunde cu Premiul Anghel Saligny, în valoare de 1000 lei, care se acorda primului reuşit la concursul de matematici superioare între elevii anului I sau ai anului preparator al Şcolii Politehnice din Bucureşti).
După 1950 apar şi alte premii, cu viaţă scurtă, însă.
În 1975, la „Concursul cu premii pentru probleme propuse“, câştigători sunt Marcel Ţena, Horia Banea, V. Lazarciuc. Şi mai aproape de prezent a fost „Concursul pentru cel mai bun articol metodic“, câştigat într-un an de D.M. Bătineţu.
În anul 1990 au fost înfiinţate două premii a câte 10.000 lei fiecare, de aceeaşi exigenţă şi valoare ca cele ale Academiei Române, pentru lucrări originale, Premiul Dimitrie Pompeiu şi Premiul Spiru Haret, precum şi cinci premii pentru lucrări de sinteză (2000 lei fiecare) şi alte cinci, de aceeaşi valoare, pentru lucrări ştiinţifice ale studenţilor.
Concursurile Gazetei le vom prezenta mai detaliat. Cele din 1902 şi 1904 au fost prin corespondenţă, fiind premiaţi cei cu activitate de rezolvitori deosebită. Primul premiu este obţinut de elevul Ovidiu Ţino, viitor colaborator şi important membru al redacţiei. Începând cu anul 1905 Concursul se ţine simultan în mai multe centre din ţară. Nu peste tot delegaţii Gazetei sunt întâmpinaţi cu prietenie. Ion Ionescu, delegat pentru Bârlad, îşi aduce aminte că, ajungând la liceul unde trebuia să se ţină concursul, nu a găsit sala închisă, dar a găsit-o … goală! Este anunţat că în acea zi directorul programase o serbare şcolară, că elevii nu se vor putea prezenta la concurs. Ion Ionescu nu renunţă: „… Am delegaţie de la Gazeta Matematică să stau patru ore în această sală şi voi sta, chiar dacă nu vine nici un candidat“. Până la urmă concursul s-a ţinut …
Din anul 1909, concursul se va ţine la Bucureşti, după o prealabilă selecţie. Erau admişi elevii „…care, prin activitatea lor la Gazeta Matematică sau alte reviste similare dovedesc că au matematicile printre studiile lor de predilecţiune“. Cererile de înscriere se trimiteau direct lui Ion Ionescu şi trebuiau să specifice „… dacă (elevul, n.n) dispune de mijloace pentru a veni în Bucureşti şi, dacă are, unde poate fi găzduit şi întreţinut pe timpul concursului“, mai mult, trebuia să precizeze „…la ce materie de matematici din clasa în care urmează voieşte a da proba practică şi la care (alta) voieşte a da proba teoretică“. De o mare audienţă se bucurau probele orale, la care candidatul trebuia să facă dovada cunoştinţelor în faţa unor săli arhipline! Concursul se ţinea în vacanţa de Paşte.
Au existat şi … sponsori (pe vremea aceea se numeau altfel…). Concurenţii primeau din partea Ministerului Lucrărilor Publice bilete gratuite pe C.F.R., pentru a le facilita participarea la concurs; Spiru Haret, de câte ori a fost ministru al Instrucţiunii Publice, abona licee din ţară la Gazetă; de subvenţii consistente s-a bucurat revista şi în perioada când Ion Banciu, fostul profesor al lui Dan Barbilian, era funcţionar superior la acelaşi minister.
Este locul aici să amintim gestul similar – şi singular – făcut, mult mai târziu, de către Comisia Naţională a României pentru UNESCO, la iniţiativa domnului Alexandru Mironov, care a abonat 3300 de şcoli din mediul rural pe întregul an 2004 la Gazeta Matematică!
Printre premianţii concursului Gazetei din acea perioadă menţionăm elevii: Dan Barbilian, Petre Sergescu şi Şerban Gheorghiu (1912), Miron Nicolescu (1921), Nicolae Ciorănescu (1922), Grigore C. Moisil (1923), Tiberiu Popoviciu (1923, 1924), Traian Angelescu (1924). De regulă, la concurs se prezentau 30-35 de candidaţi. Numărul premianţilor era destul de mare, uneori ajungând la jumătate din numărul participanţilor.
După 1949, concursurile Gazetei au fost sistate. Apar olimpiadele de matematică ale elevilor, structurate pe etape (locală, judeţeană, naţională). La început a existat şi Olimpiada micilor matematicieni pentru elevii claselor V-VII (VIII), mai apoi, la clasele V-VI s-a desfiinţat etapa republicană.
În anul 1959, la iniţiativa României, s-a organizat la Bucureşti şi Braşov, prima Olimpiadă Internaţională de Matematică. La primele ediţii au participat numai elevi din ţările socialiste, cu vremea, aria participării s-a extins, numărul ţărilor participante ajungând la aproximativ 90. Rezultatele româneşti au fost, în marea majoritate a cazurilor, meritorii; în anul 2005, de exemplu, cei şase componenţi ai echipei României au obţinut patru medalii de aur, una de argint şi una de bronz! În toate marile centre ştiinţifice din ţară sau din străinătate – de învăţământ sau de cercetare – există (cel puţin) un fost câştigător al olimpiadelor naţionale sau un component al lotului olimpic.
Concursul Gazetei se reia în anul 1980, la iniţiativa acad. Nicolae Teodorescu (concursul, în prezent, îi poartă numele) sub numele de Concursul anual al rezolvitorilor, întâi numai pentru elevii de liceu, mai apoi, din 1988, şi pentru elevii din ultimele clase gimnaziale. Apare şi o nouă rubrică în Gazetă: Probleme pentru concurs. La început Concursul Rezolvitorilor era precedat de o tabără-concurs, deosebit de benefică pentru concurenţi. Cu vremea, s-a renunţat la tabără, cum s-a renunţat şi la Gala Laureaţilor, care se desfăşura, an de an, la Mangalia.
De aproximativ 10 ani concursul are loc, timp de trei zile, la Piteşti, cu sprijinul constant al Facultăţii de matematică – informatică din oraş şi a profesorilor (aproape mereu aceeaşi!) argeşeni.
În ultimele două decenii au apărut concursuri organizate de filialele Societăţii, în majoritatea judeţelor ţării.
E greu să participi la toate, dar, pe plan local sau interjudeţean, acestea constituie stimulări necesare ale spiritului mereu cercetător al elevilor şi profesorilor noştri.
La concursuri se întâlnesc tineri şi adulţi care se ştiu din paginile Gazetei, se leagă prietenii durabile, se realizează armonia şi solidaritatea între generaţii. Valoarea lor instructivă este incontestabilă.
Gazeta Matematică în perioada 1949-1989
Adunarea generală a Societăţii Gazeta Matematică – cine să ştie că va fi ultima? – aprobă, la 21 februarie 1949, cererea de admitere, ca membru – al 539-lea – a prof. Aristide Halanay. În primăvara aceluiaşi an, Prezidiul Academiei Republicii Populare Române hotărăşte desfiinţarea Societăţii Române de Ştiinţe, iar secţiile de matematică şi fizică ale acesteia, reunite cu Societatea Gazeta Matematică vor forma Societatea de Ştiinţe Matematice şi Fizice (S.S.M.F.).
Revista matematică şi fizică
coperta primului număr
Gazeta Matematică – serie nouă …
La şedinţa de constituire a noii Societăţi – 30 mai 1949 – a fost ales primul Consiliu (39 de membri), incluzând şi Biroul (8 membri). Ca preşedinte a fost ales acad. Grigore C. Moisil.
Gazeta pe anul 1948-49 a apărut cu numai 9 numere. Secretariatul Gazetei – G. Buicliu, C. Ionescu-Bujor, G. Simionescu, O. Ţino, ca să dăm câteva nume – a fost dizolvat. În vara aceluiaşi an apare primul număr al revistei Gazeta Matematică şi Fizică, având subtitlul „Revistă pentru studiul şi răspândirea ştiinţelor matematice şi fizice“, cu completarea: Anul I (vol. 55), Serie nouă a Gazetei Matematice fondată în anul 1895, nr. 1 - iunie 1949. Suplimentul cu exerciţii este suprimat. În martie 1950 apare numărul 1 al unei noi reviste: Revista matematică şi fizică, destinată elevilor şcolilor medii, fără precizarea că aceasta ar ţine locul Suplimentului. Cele două reviste se vor numi, începând cu martie 1954, Gazeta Matematică şi Fizică, Seria A, a doua, Gazeta Matematică şi Fizică, Seria B, iar, începând cu anul 1964, odată cu înfiinţarea Societăţii de Ştiinţe Matematice (S.S.M.), revistele se vor numi Gazeta Matematică, Seria A şi Gazeta Matematică, Seria B.
După dispariţia, în 1973, a Preşedintelui S.S.M., acad. Gr. Mosil, la cârma Societăţii vine acad. N. Teodorescu, care va rămâne în această funcţie toată viaţa (până în 2000, ultimii ani fiind Preşedinte de onoare pe viaţă).
Redacţiile celor două reviste şi-au stabilizat adresele abia în 1955, când acestea ajung pe Str. Academiei, nr. 14, în localul Facultăţii de Matematică a Universităţii din Bucureşti, unde se află şi în prezent.
Rezolvitorii de probleme, la început puţini – 90 în 1950 – se înmulţesc cu vremea, ajungând la câteva mii în 1974. Fiecare număr conţinea câteva pagini bune cu numele rezolvitorilor scrise mărunt, ordonate alfabetic pe localităţi.
Tirajul a crescut vertiginos, ajungând la mai mult de 50.000 de exemplare în 1974, ba chiar 120.000-140.000 exemplare în jurul anilor ’80. Revista devenise rentabilă, sumele încasate ajutând şi la susţinerea altor societăţi ştiinţifice.
Cu toate acestea, în 1974, oficialităţile hotărăsc desfiinţarea Gazetei Matematice Seria A şi transformarea Seriei B în revistă … trimestrială! Este meritul acad. N. Teodorescu de a convinge pe cei în drept că hotărârea este păgubitoare din toate punctele de vedere, că se va ajunge la dispariţia Gazetei şi desfiinţarea Societăţii. Câştigul este numai parţial, Gazeta Seria B rămâne revistă lunară, dar Gazeta Seria A va rămâne desfiinţată. Va apare din nou, trimestrial, începând cu 1980.
Începând cu 1983, apare şi rubrica Probleme pentru ciclul primar, primită bine de către elevi şi învăţători.
Gazeta Matematică după 1990. Centenarul Gazetei.
Imediat după 1990, tirajul ambelor reviste scade vertiginos, tipărirea şi difuzarea lor se face cu tot mai mare dificultate. În cel de-al 110-lea an al apariţiei sale, Gazeta Matematică Seria B se tipăreşte în 8000 de exemplare, iar Seria A în 700 de exemplare. Un loc aparte în această perioadă a fost sărbătoarea centenarului revistei. Programul jubiliar Centenarul Gazetei Matematice s-a desfăşurat pe tot parcursul anului 1994-1995. A fost realizat numărul jubiliar al Gazetei Matematice (nr. 9/sept. 1995), au fost tipărite: Afişul jubiliar, Diploma jubiliară, Timbrul jubiliar şi 6 întreguri poştale. Mai amintim Medalia jubiliară, insigna şi ştampila jubiliară. A avut loc o sesiune de comunicări ştiinţifico-metodice iar la Palatul Parlamentului a fost ţinută Adunarea jubiliară, cu participarea a peste 200 de membri S.S.M. din toate zonele ţării.